Timp de cel puţin 1500 de ani, naţiunea din Tibet a avut o relaţie complexă cu vecinul său mare şi puternic de la est, China. Istoria politică a Tibetului şi a Chinei arată că relaţia nu a fost întotdeauna aşa cum apare acum.
Într-adevăr, ca şi în relaţiile Chinei cu mongolii şi japonezii, echilibrul de putere între China şi Tibet s-a schimbat de-a lungul secolelor.

Interacţiuni timpurii
Prima interacţiune între cele două state a avut loc în 640 d.Hr., când regele tibetan Songtsan Gampo s-a căsătorit cu Printesa Wencheng, o nepoată a  împăratului Taizong din dinastia Tang. El s-a căsătorit, la randul sau,  cu o prinţesă din Nepal.
Ambele sotii au fost budiste, iar acest lucru ar putea fi la origineaa budismului tibetan. Credinţa budista a luat amploare atunci când un flux de budişti din AsiaCentrală a navalit in Tibet la începutul secolului al optulea, fugind de armatele arabe şi musulmane.
In timpul domniei sale, Songtsan Gampo a adăugat Regatului Tibet  părţi ale vaii râului Yarlung; urmaşii lui vor cuceri, de asemenea, între 663 şi 692 o vasta regiune care reprezinta acum provinciile chineze Qinghai, Gansu, Xinjiang. Controlul acestor regiuni de frontieră a trecut dintr-o parte in alta in secolele urmatoare.
În 692, chinezii au recucerit terenurile lor din vest după ce i-au infrant pe tibetani la Kashgar. Regele tibetan s-a aliat apoi cu duşmanii din China, cu arabii şi turcii din Est.
Puterea Chinei se întărea în primele decenii ale secolului al optulea. Forţele Imperiale conduse de generalul Gao Xianzhi au cucerit o mare parte din Asia Centrală, până la înfrângerea lor de către arabi in Bătălia de la Talas River în 751. Puterea Chinei s-a diminuat rapid iar Tibetul a reluat controlul unei mari parti din Asia Centrală.
Tibetanii au valorificat avantajul lor, cucerind o mare parte din nordul Indiei şi chiar capitala Tang din China Chang'an (acum Xian), în 763.
Tibet şi China au semnat un tratat de pace în anul 822, care delimita frontieră între cele două imperii. Imperiul tibetan se va concentra asupra teritoriilor din Asia Centrală pentru următoarele câteva decenii, înainte de divizarea în mai multe regate mici, fracţionare.

Politicieni abili, tibetanii s-au imprietenit cu Genghis Khan chiar cand liderul mongol cucerea lumea cunoscută la inceputul secolului al 13-lea. Ca urmare, deşi tibetanii au platit tribut mongolilor după ce hoardele au cucerit China, li s-a permis o autonomie mult mai mare decât celorlalte teritorii cucerite de mongoli.
De-a lungul timpului, Tibetul a ajuns să fie considerat una din cele treisprezece provincii ale naţiunii conducatoare mongole - Yuan din China.
În această perioadă, tibetanii au obtinut o mai mare influenţă asupra mongolilor in instanţa.
Marele lider spiritual tibetan, Sakya Pandita, a devenit reprezentantul mongolilor in Tibet. Nepotul lui Sakya, Chana Dorje, s-a căsătorit una dintre fiicele împăratului mongol Kublai Khan.
Tibetanii au insuflat credinţa lor budista mongolilor din est; insusi Kublai Khan a studiat credintele tibetane cu marele profesor Drogon Chogyal Phagpa.

Independenta Tibetului
Cand imperiul mongol Yuan a cazut in 1368 in mainile dinastiei chineze Ming, Tibetul si-a exprimat independenţa şi a refuzat să plătească tribut noului împărat.
În 1474, stareţul unei importante manastiri budiste tibetane, Gendun Drup, a trecut la cele veşnice. Un copil care s-a născut doi ani mai târziu, s-a dovedit a fi reîncarnarea stareţului, şi a fost urmatorul lider al acelei secte, Gendun Gyatso.
Mai tarziu, dupa ce au murit, cei doi bărbaţi au fost numiti Primul si Al doilea Dalai Lama. Secta lor, Gelug sau "pălăriile galbene," a devenit forma dominantă a budismului tibetan.
Al treilea Dalai Lama, Sonam Gyatso (1543-1588), a fost primul care a primit acest nume în timpul vieţii. El a fost responsabil pentru convertirea mongolilor la budismul Tibetan Gelug, şi a fost conducător mongol Altan Khan, care a dat, probabil, titlul de "Dalai Lama" lui Sonam Gyatso.
În timp ce nou-numit Dalai Lama isi consolida puterea poziţiei sale spirituale, dinastia Gtsang-pa a preluat tronul regal din Tibet în 1562. Regii aveau sa conduca partea laica a vieţii tibetane pentru următorii 80 de ani.
Al patrulea Dalai Lama, Yonten Gyatso (1589-1616), a fost un prinţ mongol şi nepotul lui Altan Khan.
În anii 1630, China a fost implicata în luptele pentru putere între mongolii, chinezii Han din “esuata” dinastie Ming, şi Manchu, locuitorii din nord-estul Chinei (Manciuria). Manciurienii l-au învins pe Han în cele din urmă în 1644, şi au pus bazele ultimei dinastii imperiale din China, Dinastia Qing (1644-1912).
Tibetul a fost prins in aceasta harababura atunci când dictatorul militar mongol, Ligdan Khan, un budist Kagyu tibetan, a decis să invadeze Tibetul şi să distrugă Pălăriile Galbene în 1634. Ligdan Khan a murit pe drum, dar un urmas de-al lui, Tsogt Taij, a preluat cauza.
Marele general Gushi Khan, al mongolilor Oirad, a luptat împotriva Tsogt Taij şi l-a învins în 1637.  Khan l-a ucis de asemenea si pe Printul de Tsang, Gtsang-pa. Avand sprijinul lui Gushi Khan, al cincilea Dalai Lama, Lobsang Gyatso, a fost capabil să preia atât puterea spirituală cat si pe cea laica din intregul Tibet, în 1642.

Dalai Lama la putere
Palatul Potala din Lhasa a fost construit ca un simbol al acestei noi sinteze de putere.
Dalai Lama a făcut o vizită celui de-al doilea împărat al dinastiei Qing, Shunzhi, în 1653. Cei doi lideri s-au salutat unul pe altul ca egali; Dalai Lama nu a ingenunchiat. Fiecare a conferit onoruri şi titluri celuilalt, şi Dalai Lama a fost recunoscut ca fiind autoritatea spirituală a Imperiului Qing.
Potrivit Tibetului, relatia "preot/patron" stabilită la acea vreme între Dalai Lama şi Qing China, a continuat pe parcursul dinastiei Qing, dar nu a avut nici un efect asupra statutului Tibetului ca naţiune independentă. China, fireste, nu este de acord.
Lobsang Gyatso a murit în 1682, dar prim-ministrul a tainuit moartea lui Dalai Lama până in 1696, astfel încât Palatul Potala sa poata fi terminat şi sa fie consolidata puterea biroului lui Dalai Lama.


Rebelul Dalai Lama
În 1697, la cincisprezece ani după moartea lui Lobsang Gyatso, al şaselea Dalai Lama a fost pus in functie.
Tsangyang Gyatso (1683-1706) a fost un rebel care a respins viaţa monahală, si-a lasat părul lung, a baut vin, şi s-a bucurat de compania femeilor. El a scris şi poezie buna, dintre care unele sunt încă recitate astăzi în Tibet.
Stilul de viaţă neconventional al lui Dalai Lama l-a determinat pe Lobsang Khan, al mongolilor Khoshud, să-l destituie în 1705.
Lobsang Khan a preluat controlul Tibetului, numindu-se el însuşi Regele. El l-a trimis pe Tsangyang Gyatso la Beijing (care a murit pe drum in mod "misterios"), şi a instalat un aspirant Dalai Lama.

Invazia mongolilor Dzungar
Regele Lobsang a condus Tibetul timp de 12 ani, până când mongolii Dzungar l-au invadat şi au preluat puterea. Ei l-au ucis pe aspirantul la tronul lui Dalai Lama, spre bucuria poporului tibetan, dar au început să jefuiască mănăstirile din jurul orasului Lhasa.
Acest vandalism a adus un răspuns rapid din partea împăratului Kangxi Qing, care a trimis trupe în Tibet. Dzungarii au distrus batalionul Imperial chinez in apropiere de Lhasa în 1718.
În 1720, nervosul Kangxi a trimis o forţă mai numeroasa în Tibet, care i-a zdrobit pe Dzungari. Armata Imperiului Qing l-a adus si pe adecvatul al Saptelea Dalai Lama, Kelzang Gyatso (1708-1757) la Lhasa.
Graniţa dintre China şi Tibet
China a profitat de această perioadă de instabilitate în Tibet si a capturat regiunile de Amdo şi Kham, integrandu-le în provincia chineză Qinghai, în 1724.
Trei ani mai tarziu, chinezii şi tibetani au semnat un tratat care a amplasat linia de granite dintre cele două naţiuni. Aceasta va rămâne valabila până în anul 1910.
Imperiul Qing din China a încearcat nespus de mult să controleze Tibetul. Împăratul a trimis un imputernicit în Lhasa, dar a fost ucis in 1750.
Armata imperială a învins apoi pe rebeli, dar împăratul a recunoscut că va trebui sa conduca prin intermediul lui Dalai Lama, decat in mod direct. In fiecare zi deciziile vor fi luate la nivel local.

În 1788, Consiliul de Conducere din Nepal a trimis forţele Gurkhas sa invadeze Tibetul.
Împăratul Qing a ripostat in forta, ceea ce a dus la retragerea celor din Nepal.
Fortele Gurkhas au revenit trei ani mai târziu, jefuind si distrugand unele dintre faimoasele manastiri tibetane. China a trimis in jur de 17.000 de oameni, care, împreună cu trupele tibetane, au scos pe Gurkhas din Tibet, la mai mult de 20 de mile sud de Kathmandu.
În ciuda acestui ajutor din partea Imperiului chinez, oamenii din Tibet s-au “trezit” sub o conducere Qing din ce in ce mai apasatoare.
Între 1804 si 1895, când a murit cel de-al optulea Dalai Lama, si cel de-al 13- lea Dalai Lama şi-a pretins tronul, niciunul dintre incarnarile lui Dalai Lama n-a trait sa-si implineasca cea de-a 19- a zi de nastere.
Daca China considera ca o anumită incarnare e prea greu de controlat, ei il otraveau. În cazul în care tibetanii banuiau că o incarnare a fost controlata de chinezi, atunci il otraveau ei insisi.

Tibet şi marele joc
De-a lungul acestei perioade,  Rusia şi Marea Britanie au fost implicate în "Marele Joc", o luptă pentru influenţă şi control în Asia Centrală.
Rusia si-a împins mai la sud frontierele, cautand acces la porturile maritime de apă caldă şi o zonă - tampon între Rusia propriu-zisă şi galopanta marea Britanie. Englezii au împins spre nord din India, încercând să-şi extindă imperiul lor şi sa-l protejeze pe Raj, "bijuteria coroanei Imperiului Britanic”, de rusii expansionisti.
Tibet a fost o piesă importantă în acest joc.
Puterea Imperiului chinez Qing a scazut pe parcursul secolului al XVIII- lea, dovada fiind înfrângerea suferita in Razboiul Opiumului cu Marea Britanie (1839-1842 şi 1856-1860), precum şi Rebeliunea din Machiuria (1850-1864) şi Rebeliunea Boxer (1899-1901) .
Relaţia dintre China şi Tibet a fost neclara chiar de la primele zile ale dinastiei Qing, şi pierderile Chinei pe teren propriu au făcut statutul de Tibet şi mai nesigur.
Nesiguranta controlului in Tibet duce la probleme. In 1893, britanicii din India au încheiat un tratat de frontieră şi a comerţului cu Beijing cu privire la graniţa dintre Sikkim si Tibet.
Cu toate acestea, tibetanii au respins categoric termenii tratatului.
Britanicii au invadat Tibetul în 1903 cu 10.000 de oameni, şi au pus stapanire pe Lhasa anul următor. În consecinţă, ei au încheiat un alt tratat cu tibetanii, la fel ca si reprezentanţii chinezi, nepalezi şi din Bhutan, care au dat britanicilor un anumit control asupra afacerilor Tibetului.

Al 13-lea Dalai Lama, Thubten Gyatso, a parasit ţara, în 1904, la insistentele discipolului său rus, Agvan Dorzhiev. El a mers mai intai in Mongolia, apoi a făcut drum la Beijing.
Chinezii au declarat că Dalai Lama a fost demis de îndată ce a parasit Tibetul, şi a declarat deplina suveranitate asupra Tibetului, dar si apsupra Nepal şi Bhutan. Dalai Lama a mers la Beijing pentru a discuta situaţia cu Imparatul Guangxu, dar el a refuzat categoric să ingenuncheze in fata împăratului.
Thubten Gyatso a rămas în capitala chineză din 1906 pana in 1908.
El sa întors la Lhasa în 1909, dezamăgit de politicile chineze faţă de Tibet. China a trimis trupe de 6.000 de ostasi în Tibet, şi Dalai Lama a fugit la Darjeeling, si apoi in India, mai târziu în acelaşi an.
Revoluţia din China a indepartat Dinastia Qing în 1911 şi tibetanii expulzat rapid toate trupele chineze din Lhasa. Dalai Lama s-a întors acasă in Tibet în 1912.


Independenţa tibetană
Noul guvern revoluţionar din China a formulat o scuza oficiala lui Dalai Lama pentru insultele aduse de Dinastia Qing şi s-a oferit să-l repuna in drepturi. Thubten Gyatso a refuzat, declarând că el nu are nici un interes in oferta din China.
El a emis o proclamaţie, care a fost distribuita în tot Tibetul, respingand controlul chinez şi declarând că "Suntem un popor mic, religios, şi independent."
Dalai Lama a preluat controlul guvernarii interne şi externe din Tibet în 1913, negociind in mod direct cu puterile străine, şi reformand sistemele judiciar, penal şi educativ.

Convenţia de la Simla (1914)
Reprezentanţi din Marea Britanie, China, şi Tibet s-au întâlnit în 1914 să negocieze un tratat de marcare a graniţelor dintre India şi vecinii săi de la nord.
Convenţia de la Simla a acordat Chinei controlul stravechi asupra "Tibetului intern," (cunoscut ca provincia Qinghai), recunoscând în acelaşi timp autonomia "Tibetului extern", sub conducerea lui Dalai Lama. Atât China cat şi Marea Britanie au promis să "respecte integritatea teritorială a Tibetului, şi să se abţină de la interferari în administrarea “Tibetului extern."
China a ieşit din sala de conferinţe fără sa semneze tratatul, după ce Marea Britanie a emis pretenţii asupra zonei Tawang din sudul Tibetului, care face parte acum din statul Indian Arunachal Pradesh. Tibetul şi Marea Britanie au semnat tratatul.
Prin urmare, China nu a fost niciodata de acord cu drepturile Indiei în teritoriul din nord, Arunachal Pradesh (Tawang), şi cele două naţiuni au intrat in razboi pentru zona respectiva în 1962.  Disputa granitei nu a fost încă rezolvată.
China pretinde, de asemenea, suveranitatea asupra intregului Tibet, în timp ce guvernul tibetan în exil vorbeste despre refuzul Chinei de a semna Conventia de la Simla, ca dovada ca atat Tibetul Intern cat si cel Extern raman legal sub jurisdictia lui Dalai Lama.

Problema ramane
În curând, Chinei I se distrage atentia de la problema Tibetului.
Japonia a invadat Manciuria în 1910, şi a avansat spre sud şi est, în fâşii mari de-a ungul teritoriului chinez in 1945.
Noul guvern al Republicii Populare Chineze a deţinut singur puterea asupra majoritatii teritoriului chinez timp de patru ani, înainte de izbucnirea războiului dintre numeroase bande armate.
Într-adevăr, intervalul de timp din istoria chineza intre 1916 - 1938 s-a numit "Era Warlord," deoarece diferitele bande militare au încercat să umple vidul de putere lăsat de colapsul dinastiei Qing.
China s-a confruntat continuu cu un razboi civil până la victoria comuniştilor în 1949, şi această eră de conflict a fost accentuata de ocupaţia japoneza şi de Cel De-al Doilea Război Mondial. În astfel de circumstanţe, chinezii au arătat interes scazut în problema Tibetului.
Al 13-lea Dalai Lama a condus Tibetul independent in liniste si pace până la moartea sa în 1933.
Al 14-lea Dalai Lama
Dupa moartea lui Thubten Gyatso, noua reîncarnare a lui Dalai Lama s-a născut în Amdo în 1935.
Tenzin Gyatso, actualul Dalai Lama, a fost dus la Lhasa în 1937 unde s-a format pentru a fi lider al Tibetului. El va rămâne acolo până în 1959, când chinezii l-au forţat să plece în exil în India.
Republica Populară Chineză invadează Tibetul
În 1950, Armata de Eliberare a Poporului (PLA) din nou formata Republica Populară Chineza a invadat Tibetul. Avand capitala restabilita la Beijing, pentru prima dată în ultimele decenii,  Mao Zedong a exprimat dreptul Chinei de a stapani Tibetul.
Armata de Eliberare a Poporului (PLA) a provocat o înfrângere rapidă micii armate a Tibetului, iar China a redactat "Acordul celor 17 obiective", incluzand Tibetul ca fiind o regiune autonomă din Republica Populară Chineză.
Reprezentanţii guvernului lui Dalai Lama au semnat acordul sub protest, dar tibetanii au respins acordul nouă ani mai târziu.

Colectivizarea si revolta
Guvernul Mao din Republica Populara Chineza a inceput imediat redistribuirea terenurilor în Tibet.
Terenurile mănăstirilor şi nobilimii au fost confiscate pentru a fi distribuite ţăranilor. Forţele comuniste au sperat să distrugă puterea celor bogaţi şi a budismului în cadrul societăţii tibetane.
Drept raspuns, a izbucnit o revoltă a călugărilor în iunie 1956, care a continuat pana in 1959. Tibetanii slab inarmati au folosit tactici de gherilă de război în încercarea de a-i alunga pe chinezi.
Armata de Eliberare a Poporului (PLA) a răspuns prin a distruge din temelii sate întregi şi mănăstiri.  Chinezii au ameninţat chiar sa arunce in aer Palatul Potala şi sa-l omoare pe Dalai Lama, dar această ameninţare nu a fost infaptuita.
In urma a trei ani de lupte crancene au murit 86.000 de tibetani, potrivit guvernului lui Dalai Lama din exil.

La 1 martie 1959, Dalai Lama a primit o invitaţie ciudata de a participa la un spectacol de teatru, la sediul central al Armatei de Eliberare a Poporului, din apropierea oraşului Lhasa.
Dalai Lama a protestat, iar data spectacolului a fost amânată pentru 10 martie. Pe 9 martie, ofiţerii de la Armata de Eliberare a Poporului (PLA) i-au instiintat pe bodyguarzii lui Dalai Lama că nu il vor însoţi pe liderul tibetan la spectacol, si nici ca vor informa poporul tibetan despre iesirea lui din palat. (De obicei, oamenii din Lhasa ieseau si se aliniau pe străzi pentru a-l saluta pe Dalai Lama de fiecare dată când el se aventura sa iasa.)
Gardienii au facut publica imediat această răpire şi în ziua următoare o mulţime de aproximativ 300.000 de tibetani au înconjurat Palatul Potala pentru a-si proteja conducătorul.
Armata de Eliberare a Poporului (PLA) a indreptat atacurile intr-o serie de mănăstiri mari şi palatul de vara a lui Dalai Lama, Norbulingka.
Ambele părţi au început loviturile, desi armata tibetana era mult mai redusa ca numar decat adversarii si mai slab înarmaţi.
Trupele tibetane au fost incapabile să ii asigure lui Dalai Lama o cale de scapare in India pe 17 martie. Lupta efectivă a început pe 19 martie, şi in timpul a doar două zile trupele tibetane au fost invinse.

Zilele de dupa revolta tibetana din 1959
O mare parte din Lhasa zăcea în ruine pe 20 martie 1959.
O serie de aproximativ 800 de obuze de artilerie au lovit Norbulingka, iar cele trei mari manastiri din Lhasa au fost puse la pamant. Chinezii au adunat mii de călugări, executand mulţi dintre ei. Manastirile si templele din Lhasa au fost jefuite.
Ceilalţi membri din garda lui Dalai Lama au fost executaţi în public, prin împuşcare.
La recensământul din 1964, 300.000 de tibetani au fost declarati "lipsă" în ultimii cinci ani, fie închişi în secret, ucişi, sau aflati în exil.
În zilele de după revolta din 1959, guvernul chinez a revocat majoritatea aspectelor autonomiei Tibetului, şi a iniţiat masuri de redistribuire a terenului în întreaga zona. Dalai Lama a rămas de atunci în exil.
Guvernul central al Chinei, în încercarea de a dizolva populaţia tibetană şi de a oferi locuri de muncă pentru dinastia Han, a iniţiat în 1978 un "Program de Dezvoltare Vestica a Chinei".
In prezent traiesc in Tibet aproximativ 300.000 de persoane din dinastia Han, 2/3 din ele in capitala Lhasa. Populaţia tibetană din Lhasa, în schimb, este de doar 100.000.
Etnicii chinezi deţin marea majoritate a posturilor din guvern.

Întoarcerea lui Panchen Lama
Guvernul de la Beijing i-a permis lui Panchen Lama, a doua persoana ca importanta in budismul tibetan, să se întoarcă în Tibet în 1989.
El a tinut imediat un discurs în faţa unei mulţimi de 30.000 de credincioşi, in care condamna răul comis în Tibet de catre China. Coincidenta sau nu, el a murit cinci zile mai târziu, la vârsta de 50 de ani, din cauza unui presupus atac de cord.
Decese la inchisoarea Drapchi in 1998
La 1 mai 1998, oficialii chinezi de la închisoarea Drapchi în Tibet au ordonat catorva sute de prizonieri, atât criminali cat şi deţinuţi politici, sa participe la o ceremonie de arborare a drapelului chinez.
Unii dintre deţinuţi au început să strige lozinci anti-chineze şi pro Dalai Lama. Gardienii închisorii au tras focuri în aer înainte de a aduna toţi prizonierii inapoi în celulele lor.
Deţinuţii au fost apoi bătuti cu cruzime, cu cataramele, cu patul puştilor, şi bastoane din plastic, iar unii au fost puse în izolare luni de zile, conform declaratiilor unei tinere calugarite care a fost eliberata din închisoare un an mai târziu.
Trei zile mai târziu, administraţia închisorii a decis să organizeze o alta ceremonie.
Unii dintre deţinuţi au început să strige din nou lozinci impotriva guvernului chinez.
Oficialii închisorii au reacţionat cu brutalitate. In plus, cinci călugăriţe, trei călugări, şi un criminal de sex masculin au fost ucişi de către gardieni. Un bărbat a fost împuşcat, iar restul au fost bătuţi până la moarte.